Ce înseamnă cu adevărat certificările „organic”, „bio” sau „natural” de pe etichetele produselor?

Pe etichetele produselor alimentare, cosmetice sau de îngrijire apar din ce în ce mai frecvent termeni precum „organic”, „bio” sau „natural”. Deși par sinonime și sunt adesea folosite interschimbabil în marketing, acești termeni au semnificații diferite și, uneori, implicații legale distincte.

„Organic” și „bio” – termeni echivalenți în Uniunea Europeană

În legislația Uniunii Europene, cuvintele „organic” și „bio” sunt considerate sinonime. Ele desemnează produse obținute prin metode de agricultură ecologică, cu respectarea unor norme stricte privind utilizarea substanțelor chimice, tratamentele aplicate culturilor și bunăstarea animalelor.

Pentru ca un produs să poarte eticheta „bio” sau „organic”, trebuie să respecte o serie de condiții:

• Proveniența din ferme certificate ecologic
• Interdicția utilizării pesticidelor și fertilizanților sintetici
• Interzicerea organismelor modificate genetic (OMG)
• Respectarea normelor privind rotația culturilor și protecția solului

Certificarea se face de către organisme autorizate, care verifică procesul de producție, procesare și ambalare.

Cum recunoști un produs „bio” autentic

Eticheta unui produs cu certificare ecologică trebuie să includă informații clare și verificabile. În Uniunea Europeană, prezența siglei „Euro-leaf” (frunza formată din stele albe pe fond verde) este obligatorie pentru produsele alimentare ambalate care respectă regulile agriculturii ecologice.

Prezența acestor elemente confirmă că produsul a trecut printr-un control riguros și respectă normele bio recunoscute.

„Natural” – un termen vag și neuniform reglementat

Spre deosebire de „organic” sau „bio”, termenul „natural” nu beneficiază de o definiție legală unitară la nivel european. Producătorii pot folosi această denumire fără a trece printr-un proces de certificare.

Un produs etichetat „natural” poate însemna:

• Fabricat fără aditivi sintetici
• Conține ingrediente provenite din surse naturale (plante, minerale, uleiuri)
• Nu a fost supus unor procese industriale agresive

Totuși, „natural” nu garantează că ingredientele nu au fost tratate chimic, că produsul nu conține conservanți sau că provine din agricultură ecologică. De aceea, acest termen trebuie analizat cu atenție, împreună cu lista de ingrediente și alte mențiuni de pe ambalaj.

Diferențele dintre „bio/organic” și „natural”

Certificările internaționale frecvente

Pe lângă certificările europene, există și alte standarde recunoscute internațional. Acestea pot apărea pe produsele importate și oferă garanții suplimentare privind metodele de producție.

• USDA Organic (SUA): standardul național al Statelor Unite pentru produse organice
• Soil Association (Marea Britanie): certificare voluntară cu cerințe stricte de calitate
• EcoCert (Franța): certificat internațional folosit pentru produse alimentare și cosmetice
• Cosmos Organic: standard european pentru produse cosmetice ecologice

Aceste certificări implică audituri periodice, trasabilitatea ingredientelor și reguli stricte privind procesarea.

Certificări pentru produse cosmetice și de îngrijire

În industria cosmetică, termenii „bio”, „organic” sau „natural” sunt adesea asociați cu imaginea de sănătate și puritate. Spre deosebire de alimente, produsele de îngrijire nu sunt reglementate unitar la nivel european, dar pot fi certificate voluntar de organizații independente.

Cele mai întâlnite certificări pentru cosmetice sunt:

• NaTrue: clasifică produsele în „natural”, „natural cu ingrediente organice” și „organic”
• Cosmos: oferă două nivele: „natural” și „organic”, în funcție de procentul de ingrediente certificate
• BDIH: etichetă germană care interzice multe substanțe sintetice și solicită surse sustenabile

Aceste standarde verifică nu doar ingredientele, ci și metodele de extracție, ambalajul, impactul asupra mediului și politica față de testarea pe animale.

Produsele „parțial bio”

Pe piață apar tot mai multe produse care conțin atât ingrediente organice, cât și convenționale. Etichetele acestora pot include mențiuni precum „conține 30% ingrediente bio” sau „cu extracte din plante organice”.

Este important de știut că:

• Un produs nu poate fi considerat „bio” complet decât dacă cel puțin 95% din ingredientele sale sunt certificate ecologic
• Procentele mai mici trebuie menționate clar pe ambalaj
• Termeni vagi precum „cu ingrediente naturale” nu implică o certificare reală

Riscul de „greenwashing”

Greenwashingul este o practică prin care companiile induc în eroare consumatorii, promovând produse ca fiind ecologice, deși nu respectă standardele bio sau naturale. Printre semnele care pot indica această practică se numără:

• Ambalaje verzi sau cu frunze, fără certificări oficiale
• Folosirea cuvântului „eco” fără dovezi sau explicații
• Ingrediente sintetice listate alături de termeni naturali

Pentru a evita astfel de produse, este recomandat să citești cu atenție lista de ingrediente și să cauți sigle de certificare recunoscute.

Cum verifici veridicitatea certificării

Certificările autentice pot fi verificate prin codul înscris pe etichetă. De exemplu, în cazul produselor bio europene, codul RO-ECO-XXX permite identificarea organismului care a emis certificatul. Unele site-uri oficiale permit introducerea acestui cod pentru a obține informații despre producător.

La produsele cosmetice, verifică site-ul organizației emitente (NaTrue, Cosmos, EcoCert), unde sunt listate toate brandurile certificate.

Impactul real al alegerii unui produs certificat

Achiziționarea de produse „bio”, „organice” sau „certificate natural” nu influențează doar sănătatea personală, ci și mediul și economia locală. Agricultura ecologică încurajează metode de producție sustenabile, menține biodiversitatea și reduce poluarea.

Certificările oferă un cadru clar pentru a distinge produsele promovate doar prin marketing de cele care respectă standarde verificate. De aceea, un consumator informat va privi dincolo de ambalaj și va căuta semnele reale de calitate.